Nastasia BUTUC ■
Un articol publicat de europapress.ro anul trecut, anunța extraordinara inovație în democrația reprezentativă realizată de danezi aceștia afirmându-se drept prima națiune care introduce pe scena politică un partid condus de inteligenţa artificială.
Potrivit surcei citate, Danemarca are, de acum înainte, printre formaţiunile sale politice şi un partid care este condus în întregime de un software de inteligenţă artificială (AI) şi care doreşte să se prezinte la următoarele alegeri parlamentare, ce vor avea loc în iunie 2023, informează AFP. Lansat la sfârşitul lunii mai de colectivul artistic danez Computer Lars, Partidul Sintetic, care nu dispune încă de un număr suficient de semnături pentru a participa la alegeri, se doreşte un răspuns la absenteismul danez, estimat la aproximativ 15% la cele mai recente alegeri legislative.
Sintetizând publicaţiile scrise ale tuturor partidelor marginale daneze de după 1970, inteligenţa artificială a acestui partid propune un program politic care reprezintă „viziunile politice ale unei persoane obişnuite”, a declarat Asker Bryld Staunaes, un artist membru în colectivul Computer Lars.
Inteligenţa artificială a acestui partid „anti-politic” vizează „optimizarea sistemului de vot din Danemarca”, a adăugat el. Partidul Sintetic reprezintă în acelaşi timp şi o aluzie amuzantă la sutele de partide marginale daneze, dintre care unele sunt mai degrabă o farsă sau o critică la adresa societăţii decât un partid convenţional.
„Este o modalitate de a imita şi de a simula procesul politic de la un capăt la altul, dar într-o confruntare directă cu aparatul legislativ”, a declarat Asker Bryld Staunaes.
Danemarca numără în prezent 230 de micropartide, inclusiv Partidul Sintetic, care nu dispune încă de cele 20.182 de semnături necesare pentru a putea să se prezinte la alegerile parlamentare. Partidul Sintetic a obţinut până astăzi doar patru semnături, potrivit unei numărători oficiale.
Astfel, este dificil de spus dacă partidul menţionat, cel mai recent proiect al colectivului artistic Computer Lars, va ajunge să fie reprezentat în Parlamentul de la Copenhaga.
Dacă va câştiga un loc de parlamentar, Partidul Sintetic a anunţat că va numi un reprezentant însărcinat cu asigurarea unei legături între inteligenţa artificială şi dezbaterile politice organizate în Parlamentul danez.
Prin acest partid, colectivul Computer Lars vrea să introducă pe agenda discuţiilor parlamentare subiectul algoritmilor – o temă pe care membrii săi o consideră foarte puternică, dar care este absentă din politica daneză.
„Ideea partidului nostru este de a lua această enormă forţă politică şi economică (AI – n.r.) şi de a încerca să o înscriem în sistemul politic tradiţional”, a explicat Asker Bryld Staunaes.
„Până astăzi, nu avem niciun mijloc pentru a-i aborda cu adevărat pe oameni şi pe AI într-un cadru democratic”, a adăugat el.
Formulate de inteligenţa artificială, propunerile politice ale Partidului Sintetic conţin iniţiative precum instaurarea unui venit minim universal foarte ridicat, în valoare de 100.000 de coroane daneze pe lună (circa 13.400 de euro), mai mult decât dublu faţă de salariul mediu din Danemarca, şi adăugarea unui al 18-lea obiectiv în programul de dezvoltare durabilă al ONU, ce ar permite „oamenilor şi algoritmilor să coexiste mai direct decât în prezent”, a explicat Asker Bryld Staunaes.
Partidul Sintetic, ai cărui membri actuali sunt artiştii din colectivul Computer Lars şi colaboratorii lor tehnici, oferă utilizatorilor posibilitatea de a interacţiona direct cu inteligenţa sa artificială pe aplicaţia Discord, prin intermediul unor roboţi conversaţionali (chatbots).
Această formaţiune politică a anunţat că va organiza prima sa reuniune electorală „pentru un public uman” în luna septembrie.