Acasă Știri și Actualizări Cuvântul Editorului

Cuvântul Editorului

2154
0

Motto: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“ – Corneliu Coposu

Mereu cu arma la picior, Sentinela publicaţie online, independentă, editată de organizaţia neguvernamentală Gazeta SENTINELA, promovează o abordare critic conservatoare, cu vervă pamfletară, a temelor cotidiene. naţionale şi internaţionale.
Nu ştim dacă vom reuşi să schimbăm năravurile, mentalitatea şi gândirea politicienilor sau să ameliorăm mediul socio-economic dar datoria noastră este să-i sancţionăm ori de câte ori greşesc, când mint când, se fofilează și-și uită promisiunile, se leapădă de angajamente şi responsabilităţi, fură, înşeală sau derapează de la principiile afirmate. Noi credem că o analiză pertinentă a evenimentelor locale si nationale contribuie la o igienă socială minim necesară mai ales în campaniile electorale, la salubrizarea societăţii şi corectarea obiceiurilor dăunătoare.
În acest context, fără a face rabat de la principiile enunţate, Gazeta Sentinela oferă opțiuni de publicitate, inclusiv advertoriale (articole publicitare cu ilustrații, marcate cu litera (P), bannere și videoclipuri tuturor partidelor politice înscrise în cursele electorale din anul 2024.

De asemenea, echipa Sentinela poate sprijini candidații la alegeri în promovarea unor evenimente specifice și în dezvoltarea serviciilor de publicitate și/sau serviciilor de relații publice (inclusiv relații media, gestionarea evenimentelor, soluționarea situațiilor de criză, identificarea audienței țintă, mesaje cheie, promovarea pe social media).

Ofertă de publicitate pentru Campania Electorală 2024 în ediția Sentinela Electorală este:

#####

Postare pagină Facebook (1 – 3 postări)

Audit impact postări Facebook

Servicii Copywriting, creare 1 articol, content pentru site

Redactare articol cu linkuri şi publicare pe site

Banner personalizat în corpul site-ului

250 Euro

#####

Postare pagină Facebook (1 – 3 postări)

Audit impact postări Facebook

Servicii Copywriting, creare 3 articole, content pentru platforma Sentinela.

Redactare articol cu linkuri şi publicare pe site și Facebook

Banner personalizat în corpul site-ului

1 Interviu Video platformele Sentinela

400 Euro

#####

Postare pagină Facebook (10 postări)

Audit impact postări Facebook

Servicii Copywriting, creare 5 articole, content pentru platforma Sentinela.

Redactare articol cu linkuri şi publicare pe site și Facebook

Banner personalizat în corpul site-ului

3 Interviuri Video platformele Sentinela

799 Euro

֍ Gazeta Sentinela nu este plătitoare de TVA!

Director, Prof. Dan MIHĂESCU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.