Acasă Alegeri România – Eldorado al infractorilor politic

România – Eldorado al infractorilor politic

1

Manuel VLĂDUȚ  

Motto:”Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice.” George Orwell

Privim cu dezamăgire și dezgust la dezvăluirile mass-media despre faptele de corupție, fugile peste graniță și tunurile date de politicienii care administrează această țară, sfidând orice normă de drept, de bun simț și o întreagă națiune care se pare că deja nu mai contează decât ca masă de manevră electorală…

Ne întrebăm cum e posibil să fim conduși de hoți care pretind că sunt oameni de bună credință, acești lupi în blană de oaie care au adus România în pragul falimentului și pe români în pragul sărăciei, în timp ce ei și gașca lor se îmbogățesc zi de zi?

Un fost premier al țării – Florin Cîțu, e pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-covid, alături de foști miniștri responsabili de achiziția a milioane de doze inutile… Un înalt prelat al bisericii ortodoxe române – pro-rusul Teodosie Petrescu, milionar în euro, cel care amestecă politica cu cele sfinte, este cercetat penal (din nou!) pentru fapte de corupție… Un primar al unui mare oraș din România – Cătălin Cherecheș – fuge peste granițe de închisoarea la care este condamnat, amintindu-ne de alți „iluștri” primari precum Radu Mazăre sau Sorin Oprescu și ei fugiți de mâna lungă a legii… Alt fost primar liberal – Valentin Vrabie, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, s-a instalat fără scrupule drept „consilier onorific” în primăria pe care o conduce încă din umbră, fără a fi demis nici acum de partidul care îl protejează în continuare. Iar exemplele pot continua!

Și toate acestea, în timp ce românii au renunțat demult la proteste, preferând lehamitea generalizată și exodul spre o viață mai bună, în Occidentul zdruncinat de antisemitism, migrația islamistă, terorism și politica prea-corectă impusă de komisarii europeni care dispun după bunul plac de o Uniune Europeană din ce în ce mai contestată de suveraniști precum Orban al Ungariei, Le Pen a Franței, sau auriști-șoșociști-putiniști ca Georgică Simion ot România…

Călăuziți de struțo-cămila pesedist-liberală,privim cum un premier ca Marcel Ciolacu – cel priceput la toate și nimic, parvenit fără merite în fruntea statului printr-o rotativă ridicolă și mai periculoasă decât „ruleta rusească”, pune jugul impozitelor pe umerii noștri, incapabil să găsească soluții valabile și realiste la dezastrul economic în care ne-au vârât cu bună știință și cinism!

„Ce impozite domnișoară? Care impozite?”, zâmbește tâmp pe sticlă, corbul de Buzău, în timp ce mărește salarii și pensii pe spezele privaților pe care îi duce spre falimentul socialist, dar mărind fără scrupule numărul bugetarilor care, vor aduce voturi nenumărate la alegerile de la anul! S-a întors din America probabil tot c-o șapcă, la fel ca și primul turist Țării – locatar la Cotroceni, dar cu convingerea că el va fi „unsul” de la cârma României la viitoarele alegeri!

Ne întrebăm cum e posibil să fim conduși de hoți, corupți și incompetenți? Răspunsul nostru prieteni, este simplu: Ieșiți în masă la vot! Nu mai lăsați o mână de oameni conduși de interese personale și de haită, să ne decidă soarta! Ieșiți din letargia bolnavă care v-a cuprins! Altfel, vom trăi perpetuu într-o săracă țară bogată, conduși mereu de aceiași politicieni fără doctrină, ideologie și fără scrupule, frați întru jaf și îmbogățire și care ne vor râde în nas la fiecare 4 ani, mulțumiți și nederanjați de nimeni…

1 COMENTARIU

  1. Poate că este momentul, după 34 de ani de eșecuri postelectorale, ca o foarte mare majoritate să penalizeze întreaga clasă politică coruptă și incompetentă, neieșind la vot. Prezența la vot girează în continuare o stare de fapt, care se agravează în lipsa unei măsuri ferme din partea electoratului. Cei mai mulți dintre penalii cu gulere albe devin infractori după intrarea în funcție. Eu cu cine să votez?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version